Postări

"Kaddish" - despre poezie, frumusețe și cunoaștere

Imagine
Articol preluat de pe site-ul literarius.org 4 aprilie 2024, ora 16:00, sala de lectură a bibliotecii Facultății de Litere din București. Câțiva membri ai clubului Literarius din Colegiul Național „Spiru Haret” au participat alături de studenți, masteranzi și de alți liceeni la lansarea volumului ,,Kaddish” de Radu Vancu, un volum de poeme care a câștigat premiul ,,Cartea de Poezie a anului 2023”.  În fața noastră s-au aflat trei profesori universitari, toți oameni ai cuvântului rostit, dar și scris. Dacă adăugăm și puternica impresie pe care ne-a făcut-o sala de lectură, nu vom exagera când vom spune că am fost un pic copleșiți și extrem de nerăbdători.  Evenimentul a fost deschis de doamna prof. univ. Cristina Bogdan, care a organizat și a moderat dezbaterea și care ne-a oferit nu numai o prezentare a lucrării și a autorului, ci și o filă de istorie a literaturii. A urmat prezentarea făcută de domnul Cosmin Perța, din care reținem un aspect legat de structura volumului în trei tipuri

Lansarea romanului "Linia Kármán" de Andreea Răsuceanu - în cadrul Proiectului Observator Lyceum

Imagine
Finalul lunii martie a adus adus un nou eveniment "Observator Lyceum", întâlnirea cu scriitoarea Andreea Rasuceanu , vineri seara, pe 29 martie, la Muzeul Național al Literaturii Române. În cele două ore de dialog, moderat de doamna prof. univ. Carmen Silvia Musat , s-au exprimat păreri, s-a problematizat, s-au dat explicații, s-au creat momente de reflecție. Teme precum dezrădăcinarea, imigrația și consecințele ei, nevoia oamenilor de a-și cunoaște rădăcinile, pe de altă parte, exercițiul documentării pentru carte făcut de autoare, condiția scriitorului (adolescenții sunt mereu curioși legat de procesul scrierii unei cărți ), sunt doar câteva aspecte care au susținut fluxul viu al întrebărilor liceenilor și al răspunsurilor prozatoarei Andreea Răsuceanu (nu doar generoase, ci pur și simplu frumoase!), care ne-a dus pe toți mai aproape de Linia Kármán. Mulțumiri doamnei Carmen Silvia Musat, care face posibil proiectul „Observator Lyceum” – un program excelent de educație cult

Lansarea romanului "Stela" de Simona Goșu - în cadrul Proiectului Observator Lyceum

Imagine
Ca să vă imaginați un pic ce fel de seară am avut: mansarda librăriei Cărturești Verona a fost atât de plină, încât liceenii care nu au „prins” scaune au stat pur și simplu pe jos, pe covor. Așadar, lansare pentru liceeni a romanului "Stela" de Simona Goșu, în cadrul proiectului „Observator Lyceum”. Romanul este nominalizat la premiile Observator Cultural 2024, la categoria proză, Au fost două ore de dialog viu între scriitoarea Simona Goşu și liceeni din București, despre romanul „Stela” (Editura Polirom, 2023). Întrebările inteligente, observațiile pertinente ale elevilor și răspunsurile ample ale Simonei Goșu, cu explicații generoase, spuse cu multă poveste, au făcut din această întâlnire o seară cu adevărat frumoasă. Stela a ieșit din paginile cărții și ne-a ascultat răbdătoare și atentă. Știm sigur că a fost acolo. Am reușit în seara aceasta SA O VEDEM. Mai multe detalii despre acest eveniment, pe blogul LITERARIUS - Club de dezbateri literare al Colegiului Național &qu

"Vara poveștilor" și o listă de recomandări de lectură pentru copii

Imagine
Am participat astăzi la prima întâlnire (online) din seria de 4 organizate și moderate de domnul Petre Crăciun, președintele  F ilialei  București Literatură pentru Copii și Tineret a USR,  reunite sub denumirea „Vara Poveștilor”, un proiect pentru încurajarea lecturilor de vacanță. Mai multe detalii, în afișul pe care l-am preluat de pe pagina de facebook a domnului Petre Crăciun.    Astăzi au citit pentru copii  patru scriitori din  F ilial a București Literatură pentru Copii și Tineret a USR, în ordine:  Florentina Chi f u, Sergiu Afanasiu, Mariana Țăpuș și Petre Crăciun .  Las aici  câteva impresii  din ce am putut asculta și vedea în condiții de drum, cum m-am aflat.  A șadar, a m ascultat cu interes lecturile   autorilor (cărora li s-a adăugat promisiunea scriitoarei Laura Grundberg, pentru întâlnirea din septembrie) și  am urmărit, pe cât  posibil reacțiile copiilor (au fost în jur de 20 de copii, cu media de vârstă – dacă nu greșesc – 8-9 ani).  A fost cu adevărat o oră a poveș

Caietele SPIRUtuale nr. 6 - ORA DE ROMÂNĂ

Imagine
Cadoul de final de gimnaziu pentru elevii mei (de-acum foștii mei elevi): nr. 6 al revistei "Caietele SPIRUtuale", un număr dedicat OREI DE ROMÂNĂ.      

Caietele SPIRUtuale, nr.5 - despre anii de liceu

Imagine
Cadoul meu de final de liceu pentru elevii mei (de-acum foștii mei elevi): nr. 5 al revistei "Caietele SPIRUtuale", un număr dedicat anilor de liceu. 

Un portret. Succes, 12G! În tot ce urmează!

Imagine
Într-o pauză, acum câteva luni, la 12G, vorbind cu o elevă nu mai știu despre ce, ea mi-a replicat ușor complice: doar suntem prietene, nu? Cu multă blândețe și fără urmă de malițiozitate, i-am răspuns că nu suntem prietene - suntem o profesoară și o elevă care stau de vorbă în pauză și că prietene are precis o mulțime, e pur și simplu bine să aibă și o profesoară cu care să stea de vorbă.   Sper că am reușit să fiu Profesoara potrivită pentru 12G, cu care  să stea de vorbă .  Este vorba despre clasa de științe sociale, intensiv engleză, Promoția 2023, Colegiul Național „Spiru Haret”. Dincolo de lecții de predare, de teste, de eseuri etc., sper că am reușit – pentru cei 33 de la 12G - să „scot” ora de română din patul lui Procust pe care bacalaureatul ni l-a proptit în ușa clasei și să facem totul fără măsurătoare, dar cu bucurie, cu bucuria întâlnirii cu literatura, să trecem cu tot ceea ce ora de română ne oferă dincolo de coperta 4 a cărților, în viața reală. Sala Noica va fi mult t